Wednesday, February 8, 2012

Banane :)) si Favelas :((

Se pare ca micul meu comentariu despre diferitele tipuri de banane au starnit curiozitatea Dianei:), am facut azi o poza cu cele doua tipuri de banane "bune" pe care le mananca brazilienii, celelalte pe care le mancam noi, "nebune", fiind folosite numai pentru mancaruri si mai ales pentru dulciuri. Cele mai mari sunt totusi mai mici decat ale noastre si un pic mai pline, iar cele mici, sunt mici mici si dulci dulci:) nu poti sa mananci doua odata.

Mai avem in prim plan o guava iar in planul departat ananas si doua mango din cele normale de facut suc, cele bune de mancat au fost mancate cu multe placere:)!


Ieri am fost cu Taciana la al doilea cel mai mare mall din America Latina, primul cel mai mare mall fiind tot in Rio, in Barra, locul unde am fost la plaja duminica. Partea cea mai socanta este ca, de exemplu Barra, este o suburbie de oameni foarte bogati de aici si prezenta celui mai mare mall si are langa ea, cea mai mare favela din America Latina. Contrastul este socant!

Favelas sunt cartierele extrem de sarace care s-au format in perioada imediat urmatoare renuntarii la sclavie. Sclavii au devenit oameni liberi insa nu a existat un program social care sa-i includa si au ramas aproape in acelasi stadiu de lipsa de educatie si sunt departe a a avea un trai decent. Casele sunt construite  de ei, fara autorizatii sau acte de proprietate pentru teren; se construieste o camera, inca una si tot asa, o cutie de chibirit langa alta cutie de chibrit, apoi inca o casa lipita de ea si apare un complex arhitecturala fara nici un fel de structura; casele sunt pur si simplu la stadiul de caramida, marea majoritate nu au apa sau electricitate, strazile sunt complet in intuneric noaptea, cladirile sunt inconjurate de gunoaie si singura decoratie sunt grafittiurile. Pozele nu le-a facut eu, sunt cautate pe net, insa eu am vazut cateva favele, mai ales aseara cand am traversat o astfel de zona.


Favela Rocinha


Aceste cartiere nu sunt la marginea orasului, ele apar si in mijlocul orasului (care este imens!); de exemplu zona Copacabana are 3 favele, iar dupa cum am spus "gard in gard" cu Barra, zona bogatasilor, se gaseste cea mai mare favela din America Latina. Oamenii care traiesc acolo locuiau izolat, nu interactionau aproape deloc cu "lumea exterioara" si cartierele erau conduse de traficanti de droguri foarte influenti. Acesti oameni nu erau "in sistem" si singurele momente cand ieseau din favele erau pentru a fura sau a se ocupa cu tot felul de ilegalitati. Cu putin timp in urma guvernul a pacificat favelele, a omorat capii mafiilor iar acum situatia e mult mai buna, exista o minima interactiune, au aparut chiar hosteluri in aceste zone pentru turisti mai dornici de senzatii tari:). Oamenii continua sa traiasca sub limita decentei insa au inceput sa aiba acces la joburi, prost platite ce-i drept, continua sa traisca in afara "sistemului", nu platesc taxe etc.

Favela Rocinha


Probleme de acolo sunt fara sfarsit si guvernul incerca sa minimizeze vizibilitatea acestor cartiere. De exemplu in drumul spre aeroport sunt multe favele si guvernul a pus panouri de-a lungul drumului sa nu le vada turistii. Se imbata cu apa rece dupa parerea mea, marea majoritate a acestor cartiere sunt construite pe dealuri deci este greu sa nu le observi. Cred ca este ciudat pentru toata lumea, oamenii sunt suparati ca guvernul nu se implica mai mult in rezolvarea aceste probleme, e posibil ca acum cu World Cup in 2014 si Jocurile Olimpice in 2016 sa se ia masuri mai eficiente, nu numai panouri care sa acopere vizual problemele.

P.S. La mall am ajuns pentru ca respectivul mall are un pationar pe gheata si e numai bun de racorit la 47 de grade la soare:). Eu nu am patinat ca am in dotare numai fuste docamdata insa am "vizualizat" un pic magazinele:) in cautarea unor pantaloni scurti:).

No comments:

Post a Comment